Daca te intreb acum cate minciuni spui intr-o zi oarecare, cu siguranta m-ai minti. Dintr-o nevoie mai mult instinctiva de autoaparare, de coafare a unui adevar dureros sau de ingropare a unor evenimente care pur si simplu nu trebuie spuse exact asa cum s-au intamplat, recurgem la un gest grosolan care contravine bunelor moravuri.
Minciuna imbraca automat mai multe forme. Ne confruntam deseori cu situatii delicate in care adevarul brut, dezgolit de orice ambalaj cochet si totodata inutil, doare. Alegi sa minti pentru a nu calca cu ghetele peste sufletul celuilalt, sperand ca astfel il vei proteja si nu-i vei rani sentimentele.
Ai mintit da ?! Pe moment ai scapat relativ usor ,insa nu uita ce a zis
Martin Luther: ‘Minciuna este un bulgare de zapada ce devine cu atat mai mare cu cat este rostogolit mai mult’.
Dar pana la urma de ce unii minti si altii nu ? Se poate asa ceva ? Si daca iti tii gura o zi intreaga, tot minti. Si daca dormi trei zile la rand, tot apuci sa minti. Asta pentru ca totul in jurul nostru este o minciuna. Adevarul despre minciuna este ca omul are limitele lui naturale si poate intelege prea putine lucruri. Atat de putine incat nimeni nu poate fi condamnat cand minte. Poti sa minti linistit pe oricine..
Acum trecem la part 2 din postul meu .. ce se intampla cand NU ai mintit pe cineva insa aceea persoana este convinsa ca i-ai ascuns adevarul ?! ce facem atunci ?! in primul rand vorbim cu ea , corect ?! degeaba … se tine tare pe pozitii , si nu vrea sa mai auda de tine …aiurea nu ?! Eu zic asa…cand pornesti pe un drum cu o anume persoana , ar trebui sa ai increderea in aceea persoana nu ?! Ar trebui sa ai incredere in persoana care o tii in brate nu ? Ar trebui…dar nu mereu e asa . Si nu crezi aceea persoana din aceeasi nevoie instinctiva de autoaparare , de a nu lasa pe altul sa iti faca rau …
Nu toti suntem la fel .. unii suntem altfel , nu spunem povesti doar de dragul artei si atat…